Sare'n Ochi

Așa că, mai întâi l-a mătrășit pe Sorin Cîmpeanu și încearcă să o scoată la înaintare, pentru a-i suge din imagine, pe consiliera sa pe Educație, Ligia Deca, o doamnă cu un CV impresionant pe care sperăm să nu-l vedem țăndări prea iute. Că noi ne-am obișnuit să apară în zona politicului românesc tot felul de oameni ce par onești, dar au un trecut sulfuros, prin ei înșiși, sau prin familiile lor care i-au educat în ”străinătățuri” pe banii furați de la români. Inclusiv oamenii noi în politică s-au dovedit a fi, în mare, fie colaboratori ai vechii Securități, fie progenituri de-ai ”Ochiului și Timpanul”.

Dar, indiferent ce va face Klaus Iohannis, va ieși din funcția de președinte cu eticheta de corupt. Vedem că Instituția Președinției României își halește ”copiii” mai ceva ca Revoluția: Iliescu a ieșit cu mâinile pătate de sânge (Revoluția, Mineriadele), Constantinescu a fost ”învins de Securitate” (mai drgrabă de plodul său pe care serviciile l-au implicat în trafic de țigări), pe Băsescu l-au dovedit a fi informator al vechii Securități și i-au ronțăit familia cu acuzații și dosare de mare corupție. Despre Iohannis știm că avea corupția în sînge – i s-a activat ca primar al Sibiului, moment în care a crezut că e satrap pe satrapie (boala politicienilor în funcții) și a decis să-și însușească o casă prin fals și uz de fals.

Ce s-a ales din acest dosar penal? Habar nu avem decât de faptul că ne-am ales noi cu un procuror general tiz cu procurorul de caz – amândoi proveniți din județul Alba, amândoi omeniți de Patria recunoscătoare pentru modul în care se depune praf, regulamentar, peste dosarul de fals și uz de fals. Să fi fost Iohannis și familia sa trei babe din Vrancea care au greșit cu sapa și au pus un rând de cucuruz în plus pe ceea ce credeau că este pământul lor, îndată se încorda Justiția și făcea Justiție cu încarcerare, mama lor de babe care fac cu sapa tulburare de posesie, în loc să facă cu mapa, ca mahării, care tubură de posesie miliarde de lei din bugetul Patriei!

Chestie care deja s-a și întâmplat. Justiția este tare ”justițioasă” cu amărăștenii (nu că le-aș plânge de milă) și tare sfioasă cu mahării (până nu primește ordin să-și scoată colții de la naftalină și să muște adânc).

În fine, Iohannis, ca Președinte, doar și-a perfecționat coruptibilitatea: dovadă este acest amic Michael Schmidt cu care a făcut partidă bună și ca primar, dar mai ales acesta din urmă a tras lozul câștigător: sute de milioane de euro câștigate de firmele lui de la bugetul statului, întâmplător, elegant și cinstit, numai de când e președintele României, băiatul pe care-l plimba el cu ”beemveul” prin Sibiu.

Ori a fost licitație cu dedicație, ori pupincurism patronat de Bode pentru stăpânul său Iohannis.

În fine, cum vă ziceam, demisia ministrului Cîmpeanu este doar o reacție din partea președintelui Iohannis de a încerca să limiteze efectele negative ale celor două recente scandaluri publice. Nu știu de ce sunt numai două, nu trei? În fond și premierul Ciucă este acuzat de plagiat. Nu înțeleg de unde atâtat tăcere ”civilă” și mediatică în ce-l privește pe premier? De ce nu protestează Tudor Giurgiu cu pancarta și împotriva lui Ciucă, de exemplu? Ar fi în pericol fondurile TIFF de la Cluj-Napoca, dacă s-ar protesta înainte de a se da semnalul că este voie să se protesteze?

Ne zice Klaus Iohannis, luni, la deschiderea anului universitar: ”Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului”.

Zău? Ciucă știe?

Ia auziți cântec de sirenă (citez din Primul Voiajor al Patriei noastre extrem de educate): ”Dacă actul de creaţie este fructul libertăţii, educaţia este rădăcina din care aceasta creşte şi dă naştere unei societăţi cu oameni verticali, capabili să-şi pună în valoare talentul şi competenţele, atât pentru împlinirea personală, cât şi pentru binele comun. (…) Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică. (…) Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional”.

Pfoa, m-a dat pe spate! Facem diferența dintre toleranță și intoleranță? Că ar trebui să avem intoleranță la furt (de orice fel, inclusiv cel intelectual), ca să avem toleranță zero în orice ocazie care privește orice tip de furt. Ori clasa politico-economică ne-a demonstrat că are intoleranță la Adevăr și tolerează Minciuna, o scuipă cu fiecare cuvând scos pe gură. În politică, în afaceri de cumetrie, în căpușarea rezervorului de funcții publice, numai impostura are șanse de realizare. Impostorii au nevoie de impostori pentru a se valida și a rezista.

Guvernul Ciucă nu a împlinit încă un an. Iar demisia lui Cîmpeanu înu este prima de acest fel din actualul cabinet. În luna decembrie, la doar câteva săptămâni după instalarea Guvernului, liberalul Florin Roman demisiona din funcția de ministru al Cercetării, după ce, în urma unei investigații a cotidianului Libertatea, a ieșit la iveală că acesta și-a trecut în CV o diplomă inexistentă alături de acuzații că ar fi plagiat într-o lucrare științifică.

Și scandalurile despre impostura academică a membrilor guvernului continuă: în luna august a anului trecut ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, și-a secretizat teza de doctorat cu doar o zi înainte ca aceasta să fie publicată de către Ministerul Educației pe o platformă de integritate. Bode, care și-a luat doctoratul în anul 2018 la UBB cu o teză despre securitatea energetică, a anunțat universitatea că refuză publicarea tezei pe motiv că lucrarea a fost publicată la o editură, lucru neadevărat. Iar la începutul acestui an, în urma unei investigații a Emiliei Șercan, chiar premierul a fost acuzat că și-a plagiat teza în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003. Premierul a negat acuzațiile, susținând că lucrarea s-a realizat ”conform cerințelor legale existente la acea vreme” și chiar a cerut instituțiilor abilitate să verifice acuzațiile de plagiat.

Numai că, în momentul în care CNADTCU a vrut să verifice aceste acuzații, premierul a atacat în instanță, susținând că doar Comisia de Etică de la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”, acolo unde și-a obținut doctoratul, poate analiza teza sa. Adică, la fel ca Iohannis în cazul amicului său Schmidt: ”Să se verifice, primesc, dar pe ici, pe colo”…

Presa a scris apoi că unul dintre dosare ar fi fost direcționat prin ”metoda coperta” spre un judecător care a anulat sesizările de verificare a tezei, judecător care ulterior s-a și pensionat. Apoi, într-un alt dosar, judecătoarea Ionela Tudor, de la Curtea de Apel București, ar fi invocat în motivarea sentinței prin care suspenda analiza doctoratului premierului ”nevoia de stabilitate” a țării. Adică poezia cu ”somnoroase păsărele, au nevoie de liniște și ele că se odihnesc după ale poverilor Patriei, ceșe grele”,

Aceste scandaluri sunt sub înaltul patronaj al președintelui, văzut atât ca principal arhitect al coaliției cu PSD, dar și ca principalul susținător al premierului Ciucă.

Dacă exista toleranță zero față de hoție, Iohannis nu era președinte, era un număr într-o celulă pentru fals și uz de fals. Maxim se plimba prin curte și pe la vorbitor, nu la întâlniri cu mai marii lumii.

Liderul AUR, George Simion, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri, în noaptea de joi spre vineri, la volanul unui autoturism în zona Piaţa Victoriei, unde se pregătea un protest al Alianţei pentru Unirea Românilor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în cursul nopţii, în Piaţa Victoriei, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat. Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

“Pe parcursul nopţii, mai multe persoane au tulburat liniştea şi ordinea publică, fapt pentru care organele de poliţie şi jandarmerie au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.200 lei”, mai precizează comunicatul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

De asemenea, în seara zilei de 29 septembrie, poliţiştii ce desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi a fluenţei traficului rutier în Piaţa Victoriei au depistat un conducător auto care a condus şi oprit un autocar într-o zonă interzisă.

“Acesta a refuzat să se supună dispoziţiei poliţiştilor rutieri de mutare a autocarului din zona interzisă, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu 1.450 de lei, fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, arată sursa citată.

Pe timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost agresat, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj.

Ulterior, poliţiştii rutieri au dispus măsura ridicării autocarului, folosindu-se în acest scop o platformă de tractare.

SĂ VĂ TRADUC:

Pentru simianul AURolac nu există legi precum tulburarea ordinii și liniștii publice. Aici s-ar înțelege bine cu Emil OSĂ Boc, care și el se urinează cu boltă pe legi pentru stăpânul lui Buta ot Untold.

Revenind, simianul AURolac s-a cățărat la ora 3 noapte pe un stâlp și a început să orăcăcie ca pe stadion la megafon.

Au venit jandarmii să-l dea jos, să-i scuture fustița de praf. Simianul AURolac a făcut ceea ce știe el mai bine de pe stadioane: și-a arătat fundul, s-a agitat, s-a scălâmbăit, a stuchit.

Simianul AURolac țipa la jandarmi, în timp ce era live pe Facebook (să-l vadă “boborul”, cât e el de liber şi independent faţă de legi şi bun simţ): ”Plecați de-aici! Plecați de-aici! Poliția, interveniți!”. Unul dintre jandarmi i-a explicat liderului AUR că a intervenit la o solicitare care acuza folosirea de mijloace sonore la ore târzii. ”Pe cine deranjăm?” a fost replica unui AURolac de lângă el.

Simianul AURolac și-a permis să le reproșeze jandarmilor că au intervenit la ora 03:00 și s-a răstit în mai multe rânduri la aceștia. Plini de curaj și dând dovadă de coloană vertebrală (eh, altceva e când îi înfunzi proteza cu bocancul pe gât unui boșorog, când fugărești un ochelarist și dai cu lacrimogena după sugari!), jandarmii au plecat, fără să-l salte pe turbulent.

Așa că simianul AURolac s-a legat de polițiști, apostrofându-i că n-au intervenit în timpul altercației cu jandarmii. Polițiștii au dat dovadă de ouă și l-au legitimat, apoi i-au făcut un alcooltest – că prea avea ochiul bulbucat și spumiță la colțul gurii.

Apoi simianul AURolca a fost dus la secție pentru că ar fi condus fără permis.

Rapid s-a pornit să ragă pe Facebook: ”Mergeti la colegii mei din Piața Victoriei, acum are loc o diversiune împotriva lor, nu a mea. Eu sunt reținut la poliție, mergeţi la Guvern!”.

Cu tupeu de golănaș de galerie, simianul AURolac a încercat să se dea victimă a represiunii, inducând ideea că ”va fi reținut” pentru protest. Dar polițiștii i-au dat una peste rât și i-au explicat că nu este vorba de o reținere, ci despre verificări suplimentare pe care trebuie să le facă la sediul Brigăzii Rutiere, pentru că Simion apărea cu permisul suspendat.

”Trebuie să verificăm dacă aveți dreptul de a conduce”, i-au spus polițiștii.

Oamenii legii i-au mai spus că are o dovadă pentru a conduce pe care nu a prelungit-o și e nevoie de clarificarea situației.

Simianul AURolac a mugit că își va suna avocatul, că nu trebuia să predea permisul și nu știe nimic despre dovadă. Laș și mincinos ca orice maimuțoi.

Simianul AURolac ”a uitat” că în luna aprilie a făcut un accident cu o victimă pe care a rănit-o.

”Da, nu știu că a fost accident cu rănire, nu știu că mi s-a suspendat permisul”.

Deșeul cu față umană a mai zis: ”Eu nu știu de asta decât că am o soluție de clasare de la parchetul din Buzău”.

Pentru ce i-au dat clasare, pentru ceva ce n-a făcut?

Cu maimuțoi ca acesta se vrea ”repararea” României?

Este că nu știați faptul că din cei 24 de miniștri ai Educației pe care i-a avut România după 1989, șapte au fost acuzați și unii chiar dovedți că au fost plagiatori? Dar, doar unul, Ioan Mang, și-a dat demisia. Și nu din onoare, ci din cauză că scandalul a fost atât de mare încât partidul l-a lăsat din brațe.

Marea Profesor Doctor Academician Ecaterina Andronescu, cea care a abramburit sistemul educațional românesc, a copiat fraze întregi dintr-o lucrare scrisă în 2001 de un profesor olandez. Și?

Pavel Năstase, fost rector al Academiei de Studii Economice, a deținut funcția de ministru al Educației în perioada ianuarie – iunie 2017. Platforma România Curată a demonstrat că unul dintre articolele sale științifice, intitulat „System audit for university governance in Bucharest Academy of Economic Studies”, semnat împreună cu Ion Gh. Roșca și cu Florin Mihai, ar fi fost copiat în proporție de 51%. Și?

Valentin Popa, la cârma Educației din ianuarie până în septembrie 2018, a fost acuzat că s-a autoplagiat în cel puțin trei articole de specialitate. Și? În fond sunt tot cuvinte ieșite din om, de ce să pună ghilimele, ce pui ghilimele de câte ori zici că-ți vine să-ți bagi picioarele-n ea clasă politică? Nu.

În 2018, jurnalista Emilia Șercan a participat la ședința publică de la Colegiul Național de Afaceri Interne al Academiei de Poliție, unde Liviu Pop, ministru al Educației în perioada mai – iulie 2012, și-a prezentat teza de doctorat. Jurnalista a susținut în fața comisiei că Pop a plagiat în lucrarea lui. În cele din urmă, comisia nu i-a acordat titlul de doctor, motivând astfel: ”Suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat”. Vedeți? Corectitudine: ”să se reparcurgă pașii”, nu un șut în… cur afară din doctorat pentru hoție.

Mihai Hărdău a fost ministrul Educației între noiembrie 2005 și aprilie 2007. Și asupra lui planează bănuieli că ar fi plagiat într-o carte semnată cu alți doi autori, „Rezistența materialelor”, despre care presa a vorbit, însă, mult mai puțin. Două fișe de suspiciuni de plagiat pot fi accesate pe plagiate.ro. Și? Hărdău crește albine la țară și a fentat Patria de niște bani, ce mare scofală? Am ajuns să ne legăm și de apicultori!?

Cât despre Sorin Cîmpeanu, el este doar un simplu ministru al Educației încă în funcție, care afirmă despre cursul dovedit a fi copiat că este „Un simplu suport”.

Și?

Și România este țara abuzatorilor. Aceasta este trista realitate. Se abuzează de funcții, de pile, de cunoștințe, de relații, de lege, de poziția dominantă pe piață, de bugete, de patalamale, de putere, de uniformă, practic de tot ce există pe acest Pământ dat pentru a se abuza și a fi abuzat.

Știați că, ZILNIC, conform datelor MAI, ” au loc în medie cinci cazuri de viol în România? La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiță sau băiețel. 16% dintre adulții tineri (16-24 de ani) au fost abuzați sexual ca minori. 2.400 de copii sunt abuzați sexual în fiecare an. Anual avem  peste 700 de cazuri de nașteri la fetițe cu vârsta între 10 și 14 ani, nașteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual. (…)”?

Și?

Păi avem o rată de recidivă de 70% în domeniu. De ce? Că procurori și judecători, la grămadă, indiferent că sunt bărbați, sau femei, au o atitudine extrem de favorabilă față de abuzator. Că există judecători și procurori, de-a valma, atât bărbați cât și femei, care consideră că o fetiță de 13 ani consimte să facă sex cu tot satul, că așa și-a pus satul în cap să facă. Ce naiba, „comunitatea” este cea care decide care-i curvă, iar procurorii și judecătorii consfințesc.

Și de aceea avem o rată de recidivă de 70%. Și nu doar deținuții, ci și persoanele aflate în poziții de autoritate – preoți, profesori, polițiști – își calcă pe jurământul profesional și transformă femei și copii în victime.

Asta în condițiile în care ”educația” (de fapt lipsa de educație) societății duce la situația în care 55% dintre români consideră că agresiunile sexuale pot fi justificate, iar 20% dintre acești nespălați moral consideră că nu trebuie incriminate deloc.

Victimele sunt vinovate.

De aceea este România victima tuturor infractorilor economici și politici, băieții și fetele care ne pipăie, abuzează și violează bugetele și, rareori, răspund penal pentru faptele lor.

Un infractor nu recunoaște infracțiunea când se știe apărat de o gașcă de inși de același fel cu el.

Mai există legi date în interesul infractorilor. În cazuri de plagiat comunitățile profesionale trebuie să aibă dreptul să riposteze pentru a-și prezerva calitatea profesională.

În legătură cu plagiatul ministrului Educației (al „României Educate”) Victor Viorel Ponta…, pardon acesta este un alt plagiator de frunte (ca ”apud” Tobă, Generalul Izmană, un lung șir de impostori academici de care s-a ”bucurat” și se mai ”bucură” Patria) -, prin urmare, în legătură cu plagiatul lui Sorin Cîmpeanu, este normal ca societatea să acționez și să ceară condamnarea hoțului.

Plagiatul nu este numai o hoție ordinară, un furt intelectual, este o tâlhărie a bugetului statului și a rezervorului de funcții, în formă continuată. El produce daune societății pe mai multe paliere: de la inducerea ideii că morala nu mai contează și că este important să îți atingi scopurile indiferent de mijloace, până la prejudicii de ordin material – la bugetul statului, că, din plagiat, toată gașca de impostori academici, inclusiv Cîmpeanu, au beneficiat de bani în plus dintr-un doctorat fals și de obținerea unor onoruri și funcții nemeritate.

La care se adaugă prejudiciile morale aduse celor cărora, prin furt, acești pungași academici le-au uzurpat locul în societatea academică, în funcțiile publice în care se cerea la ”sivică” patalama de ”dottore”.

Din păcate, îi depistezi pe impostori și încerci să iei atitudine, să-i extragi din corpul sănătos și moral al naţiunii (atâta cât mai există). Dar sare sistemul neimunitar creat de borfași în peste trei decenii în care au fost lăsați să-și creeze Țara lor, Țara Impostorilor. Și constați că tu, ca societate: civilă, academică șamd, nu ai ”calitate procesuală” să poți să te aperi în justiție de impostori, de parcă nu buzunarul nostru a fost jefuit.

În cazul în care se apelează la așa-zisa Justiție din România, cum s-a întâmplat în cazul Prim Plagiatorului Mitoman Victor Viorel Ponta, dat în judecată de universitarii clujeni, judecătorii nu judecă dacă impostorul este un hoț sau nu, ci resping acțiunea ca ”inadmisibilă”, din cauza faptului că reclamanții nu au ”calitatea procesuală” să facă o astfel de plângere.

Legi date în interesul infractorilor.

Dacă nu există o plângere din partea celor prejudiciați (și, dintr-o dată, ”statul” devine stăpânul banilor hoțiți din buzunarele noastre de către impostorii academici), nu există nici răspundere penală.

Iar dacă cei ”prejudiciați”, cei care reprezintă ”statul” nu numai că nu dau doi bani pe reputația lor, dar sunt și complicii impostorilor, judecătorii ce să facă? Ei nu au calitatea de a se auto-sesiza.

Dacă legea era făcută împotriva unor astfel de fapte precum plagiatul, ar fi cuprins prevederea prejudiciului adus comunității profesionale și posibilitatea ca aceasta să se constituie parte vătămată și să-i acționeze pe impostori în judecată pentru a le stopa măcar cariera academică falsă.

Dar legea nu prevede așa ceva. De aceea este clar că legea trebuie să sufere o îmbunătățire în acest sens: în astfel de cazuri (clare, dovedite), comunitățile profesionale să aibă dreptul să riposteze pentru a-și prezerva calitatea profesională.

Până atunci să întrebăm comunitățile academice: este normal să aveți (avem) un ministru acuzat de plagiat? Unul care face tot posibilul să se auto-amnistieze prin niște legi (cică ale Educației) date cu dedicație?

Că pentru purtătorul de necuvânt al PNL, Ionuţ Stroe acuzaţiile de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu, sunt nule și neavenite. A înțeles el că nu e voba de niciun plagiat. Că ar fi vorba despre niște ”îndrumare de curs, nişte documente suport care practic susţin şi sprijină şi ajută studenţii să înţeleagă mai bine, să pună în practică, sunt descrise anumite schiţe, opţiuni în rezolvarea unor probleme, în niciun caz despre lucrări publicate sau care să intre sub incidenţa drepturilor de autor”.

Așa că le-a găsit Cîmpeanu, i s-a făcut milă de ele că zac așa, de la an, la an, fără nici un drept de autor, și le-a introdus la el în teza de doctorat. Să le fie cald și bine, să nu se mai ”perpetueze” de capul lor ”de la o generație la alta”, să nu se mai preia ”de la un profesor la altul”.

Acesta nu este furt, pardon, ”sustragere de informație”, e facere de bine față de informație.

Un infractor nu recunoaște infracțiunea când se știe apărat de o gașcă de inși de același fel cu el.

Și PSD era să moară cu Dragnea de gât.

Ca om de afaceri, cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla în România este ca (cu totul și cu totul dintr-o înlănțuire de coincidențe), politicianul pe care l-ai sponsorizat din copilăria lui politică până a ajuns președinte, să nu aibă habar cum de câștigi tu sute de milioane de euro din bugetul proproei sale Patrii.

Era odată ca niciodată, undeva prin urbea numită Sibiu, un profesor de fizică care se ocupa de meditații cu elevii mai loaze din oraș și aduna, săsește, ban cu ban, să umple șase saci, să-și cumpere șase case.

Nu avea alte ambiții. Dar, așa, fără nicio ambiție, lumea l-a văzut și și-a zis: ”Ete un sas” (nu prea se mai văzuseră sași pe meleagurile Sibiului de când începuse Ceaușescu să-i vândă la nemți înainte de 1989), ”sigur este gospodar”. Așa că l-au ales primar al Sibiului.

Sigur că omul era gospodar, strângător, dar nu neaparat în interesul urbei cât al său și familiei sale – ca dovadă a strâns el cumva din ștampila de primar și s-a procopsit cu o casă în centrul urbei de el păstorite, pe care a închiriat-o și și-a rotunjit banii din meditații până când Justiția a decis că a obținut-o prin ”fals și uz de fals”, lucru cu care el nu a fost de acord.

V-ați fi așteptat ca Justiția română să se prăvale cu aceeași egală măsură cu care se prăvale peste un amărât care fură o pâine sau un electrod (”de foame, boss”) și peste băiatul acesta cu ”fals și uz de fals” prin care a obținut și niște ”foloase necuvenite” (pe care nici azi, după vreo cinci ani de la sentință, organele abilitate ale statului nu știm să le recuperat)? Ei, aș. Sasul nostru, după ce era cât pe ce, prin 2012, să ajungă premierul României, în 2015 a ajuns Președintele României.

Și de atunci el sudează concedii de vacanțe, împletește schiul cu golful și încă nu și-a terminat discursul de la prima învestire în primul mandat (că e la al doilea).

Ei bine, dragii povestitorului, noi știm că e nevoie de șase sași, să umple șase saci. De data aceasta ajung doi (la vedere) și habar nu am câți (din umbră).

Pe lângă primarul Sibiului s-a aciuat, sudând o prietenie ca în povești, un alt sas (din județul învecinat, oprimat și el de Nea Ceașcă și expediat, cu părinții,marfă de export în RFG), Michael Schimdt.

Sasul numărul doi s-a născut în 1960, pe 20 iulie, în satul Criț din județul Braşov. În anul 1981, îl emigrează Nea’ Ceașcă în Germania dimpreună cu părinţii şi fraţii săi. Însă revine, mai ceva ca râia (cu totul întâmplător) în țară și înființează Automobile Bavaria – dealer național BMW.

Conform strictsecret.ro, Michael Horst Schmidt nu a ajuns oricum în România, chiar la Sibiu, în martie 1990, ci, potrivit propriilor afirmaţii, el se afla într-o misiune a statului german. Își luase un an sabatic cum s-ar zice de la compania Siemens, unde lucra, încercând să împiedice continuarea emigrării saşilor în Germania: “Conjunctura a fost în aşa fel încât eram într-o organizaţie a saşilor din Germania care aveau şi o influenţă politică, şi se punea problema că nu mai era presiune de emigrare a etnicilor germani în Germania, să se facă nişte acţiuni să rămână în România, să nu mai emigreze” (declarație dată într-un interviu Wall-Street.ro).

În interviul din 2014, dat Wall-Street.ro, lui Schmidt îi scapă ”porumbelul”: ”WS: Când v-ați cumpărat primul BMW? MS: Imediat după ce am emigrat, în 1981, din banii de șomaj, am cumpărat un VW Beetle albastru deschis, cu 800 de mărci, iar după 5 luni mi-am cumpărat un VW Polo cu 1500 de mărci și, în toamnă, nu a durat un an de zile, avea primul BMW model 520 din 1974, avea 9 ani vechime. Cu el am venit în vizită în România în decembrie 1982. Am avut și Audi, Mercedes-Benz, Opel, în timpul studenției”.

Pe lângă faptul că statul Vest German era extrem de generos cu ”șomajul” (după ce plătise și 100.000 de mărci per capita pentru răscumpărarea familiei Schmidt din România); eu n-am văzut 1500 de mărci + 800 + cât o mai fi costat BMW-ul într-un an de zile, decât numai dupăce am muncit pe brânci după anii 90 – prin urmare, pe lângă generozitatea statului, vorba celor de la strictsecret.ro: ” O familie de sași emigrează din Brașovul comunist în 1981 în Germania și, un an mai târziu, așa, pornind ca într-o excursie, tânărul Michael Schmidt, de doar 22 de ani, se întoarce în România condusă de dictatorul Nicolae Ceaușescu!

Michael Schmidt nu avea cum să vină în România decât dacă avea protecția și mandatul de la Bundesnachrichtendienst – BND – serviciul de informații externe al Germaniei. Ei l-au trimis înapoi în România pe Schmidt în 1982, la niciun an după ce emigrase cu părinții, ei l-au replantat în 1990, așa cum singur recunoaște, ca să stopeze “presiunea de emigrare a etnicilor germani în Germania”.”

Înțeleg din demonstrație, că tânărul Schmidt cam juca în ”bundeșliga” cu epoleți.

Conform sursei citate: ”Influența BND asupra lui Schmidt nu a încetat în 1990. Germania, prin serviciul de spionaj BND, îi face lui Michael Schmidt rost și de o acoperire lucrativă: la nici 34 de ani, așa, tam-nisam, poc!, tânărul Michael Schmidt primește de la BMW, în 1994, dreptul de a vinde marca în România în calitate de dealer național.”

În această cheie trebuie să vedem și apropierea lui Schmidt de Iohannis, când acesta câștigă din partea Forumului Democrat German din România și pe brandingul politic că e “sas”, deci “neamț”, deci “eficace”, primăria Sibiului.

Schmidt l-a cultivat pe Iohannis încă de la începutul carierei sale de primar. În 2007, anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană, titlu castigat tot cu sprijinul Germaniei, primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis, a primit spre folosință o limuzină germană, grație parteneriatului cu dealerul zonal al mărcii BMW.

Acesta nu a fost decât începutul unei ”colaborări” fructuoase între ”nemții” de la Automobile Bavaria și ”neamțul” de la primăria Sibiului. Iohannis a primit, rând pe rând, mai multe autoturisme de lux, unele chiar unice în țară și aduse pe comandă. Asta deși Primăria Sibiu plătea, încă din 2004, câte 6.000 de euro leasing pentru un Audi A6, destinat special edilului.

La sfârșitul lui 2007, cu totul “intamplator”, dealerul auto a obținut autorizația pentru a-și construi o reprezentanță în Sibiu, după ce Klaus Iohannis a inițiat proiectul.

Problema majoră nu este această prietenie, vorba aia, față de rude, prietenii ți-i alegi. Conform strictsecret.ro: ”prietenia lui cu Schmidt ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru contrainformațiile serviciilor secrete românești – atât SIE, cât și SRI, chiar dacă Schmidt reprezenta o dublă vulnerabilitate, căci, foarte tânăra sa nevastă, Veronica, e surioara interlopului politic Renato Usatîi, surprins acum ceva ani într-o interceptare în care recunoaște că este AGENTUL serviciului de informații rus, adică FSB.”

O simplă coincidență, o picătură de nerelevanță printre atâtea alte simple coincidețe și detalii neconcludente.

Așa că, dintr-o simplă coincidență, Inspectoratul general al Poliției Române va cumpăra 600 de autoturisme pentru poliția Rutieră. Ele vor înlocui Daciile Logan. IGPR a anunțat inclusiv câștigătorul licitației, mașinile fiind marca BMW seria 3, intenția de a achiziționa aceste mașini fiind publicată în iunie 2022.

Potrivit portalului achizițiilor publice, dintr-o fericită coincidență, o singură ofertă a fost depusă, care a fost și acceptată. Din coincidență.

Iar ca să fie totul întâmplător de rotund, coincidența cât mai simplă ca restul detaliilor nesemnificative, aflăm că o altă companie a lui Schmidt, MHS Truck&Bus SRL, a câștigat în mandatele președintelui contracte în valoare de peste 300 de milioane de lei, peste 65 milioane de euro, conform datelor de pe portalul SICAP citate de Europa Liberă.

Omul, potrivit SICAP, a dat basculante cu benă și macara de un milion de lei la toată Romsilva în 2020, în leasing. Apoi s-a agățat (că tot era pandemie și nu circulau oamenii de afaceri pe afară): un contract de 1,1 milioane cu Romgaz, altul de aproape 3 milioane lei cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din MAI, altul de 2,1 milioane lei cu Inspectoratul General pentru Imigrări (MAI) și 1,3 milioane lei cu SPP.

E bine să fii amic cu Împăratul!

Cert este că, din coincidență în coincidență (ghinion!), firma lui Michael Schimdt a câștigat, din 2015 și până acum, prin licitații publice, 45 de contracte, în valoare totală 404 milioane de lei, aproximativ 83 de milioane de euro, după cum rezultă din datele disponibile pe site-ul SICAP.

Bavaria Automobile și MHS Truck&Bus au strâns împreună contracte de 148 de milioane de euro cu instituții publice fix după simpla coincidență a faptului că Klaus Iohannis a devenit Președintele Românie.

Potrivit Europa Liberă, înainte să ajungă Klaus Iohannis președinte, Automobile Bavaria nu era foarte interesată de licitațiile publice. În perioada 2007-2008, societatea a câștigat doar cinci contracte, cu o valoare cumulată de sub 4 milioane de euro.

De la New York, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW şi a subliniat că, dacă sunt suspiciuni privind legalitatea procedurii, există suficiente autorităţi competente să facă verificări.

Cum vă ziceam: ”O simpla coincidență”. Și vorba ”neamțului” președinte: să investigheze, dom’ne, instituțiile statului!

#Căcare instituțiile statului, fix acelea care ”au investigat” și plagiatul lui Ciucă? Sau falsul și uzul de fals al familiei cetățeanului Iohannis?

Și-am încălecat pe-o șa și-am fugit să văd cum mai merge licitați!

În anii 90 nu exista online-ul. Arhivele ziarelor, arhivele bibliotecilor, agendele scrise de mână și maxim niște benzi de reportofon reprezentau memoria cuvintelor azvârlite pe gură de către politicieni, să dea bine, să nu fie rău, în speranța că nimeni nu-și va mai aminti ce au spus ei cândva.

Și-ți trebuia muncă de șoarece de bibliotecă și memorie de elefant ca să poți să-i vâri politicianului înapoi pe gură minciunile azvârlite în ochii și urechile electorilor.

Acum este simplu: ”gugălești” și dacă materialul n-a fost șters din arhivă (că s-a marcat banul publicitar), îl găsești și poți extrage de acolo tot ce-a scos politicianul pe gură de prin anul 2000 încoace. Și dacă a fost șters, tot mai rămân ”ecouri” în rețea din care poți reconstrui mare parte dintre minciunile spuse în timp de către acești mitomani post-decembriști.

”1984” a fost scris în anul 1949. Am văzut filmul, chiar în anul 1984, la un video maraton colectiv (cum organizam sîmbătă noaptea când închiriam cu bani grei câte un videocasetofon), și tot timpul m-am așteptat să-mi spargă Securitatea ușa și să ne salte. Chiar dacă Orwell scria când informațiile erau controlate de o minoritate de oameni, iar romanul său conține referințe la Germania nazistă, similitudinea cu manipularea unei întregi țări de către un singur partid era imensă. Ori, la noi, Partidul era unul, iar Conducătorul, era unic.

Am mai zis, o mai zic: nazismul și comunismul provin din rădăcina comună a naționalismului socialist: sunt fratele și sora unei familii degenerate, care se acuplează și nasc monștri din momentul în care contractul social al vasalităților și suzeranităților a fost înlocuit cu nimic prea concret în numele progresului. A, avem o Declarație Universală a Drepturilor Omului, dar nu avem norme și metodologie de aplicare. Cine pe cine apără, că de plătit știm cine plătește tot timpul: contribuabilul.

Parcă era mai concisă Magna Charta Libertatum scrisă la 1215, decât actualele Ucazuri Internaționale care nu o împiedică pe Rusia lui Putin să-și facă mendrele în Ucraina.

Dar este o altă poveste aceasta despre ”contractul social” – despre care nu mai știm dacă este mită sau taxă de protecție.

Revenind: „Cine controlează trecutul controlează viitorul: cine controlează prezentul controlează trecutul”.

Simplu, nu? Evenimentele din trecut nu au nicio existență obiectivă, ci supraviețuiesc doar în înregistrările scrise și în amintirile umane. Trecutul este orice este în acord cu înregistrările și amintirile. Iar cum Partidul deține controlul deplin al tuturor înregistrărilor și controlul la fel de deplin al minților membrilor săi, rezultă că trecutul este tot ceea ce Partidul alege să facă și să zică. Să susțină.

Ei, cât ar da acum #EchipaCâștigătoare să facă să nu mai existe nimic din ce s-a spus în urmă cu șase luni despre Cîțu, viitorul luminos al PNL, șansa României?

Credeți că e important ce ne amintim noi, jurnaliștii, dușmanii lor politici, sau ce vor vrea să își amintească șoșonarii și trolii Partidului Național Liberal?

Vă amuzați cu zicerile lui Emil Boc, din mai 2021: ”Florin Cîțu este viitorul României și al Partidului Liberal”? Sau că n-ar vrea ca din cauza lui Ludovic Orban bietele fetele sale să plece din România?

Vă dau o veste proastă: viitorul are prostul obicei de a deveni trecut. Și o veste și mai proastă: trecutul se șterge, e măcinat și transformat în praf de durere în cot. Pe palimpsestul trecutului se rescrie Istoria Viitorului, prin noianul de vorbe azvârlite în prezent.

Întrebați-vă: cine a scris istoria? Cine a avut suficienți bani să tipărească manuale, să plătească istorici, să-i școlească? Și cât de altuiști au fost cei care au scris Istoria de-a lungul veacurilor (în piatră, în manuscris, cronici și manuale), încât să nu-și lase acolo și amprenta propriilor isterii? Ouăle intereselor lor.

Istoria consemnează Victorii și Învingători, rareori înfrângeri. Iar înfrânții întotdeauna au fost diformi.

Oricine a scris o carte de istorie avea o agendă, un interes ca cineva să arate mai Luminos, mai Înțelept, mai Călăuzitor decât adversarul său.

Noi, jurnaliștii aveam agende, fără a avea agendă. În anii 90 chiar am crezut că Prezentul este cel care info-formează Viitorul, creându-l, până ne-am trezit, ca într-o duminică, după nenumărate filme văzute pe repede înainte la un video închiriat cu bani grei, cu ușile bubuind, să se facă țăndări, de la bocancii Trecutului.

Avem online, dar nu mai avem filtre. Războiul este pace”, „Libertatea este sclavie” și „Ignoranța este puterea”.

Cîțu putea fi Viitorul în Prezentul descris de Boc și restul #EchipeiCâștigătoare, în Trecut. Dar a devenit Trecut. Iar noul Viitor ce ne va fi prezentat în acest Prezent va fi Nicolae Ciucă.

Până la noul Viitor care va fi fiind Klaus Iohannis.

La mătrășirea lui Ludovic Orban scriam că Florin Câțu este doar ranga cu care Iohannis îl scoate din peisajul PNL pe primul pentru a-l instala pe al doilea, să-i țină scaunul cald la șefia partidului, să nu pățească și el vreo rușine cu casele alea din Sibiu, așa cum pățește (chiar a pățit) Traian Băsescu cu dosarul de informator după ce n-a mai fost nici un fel de președinte.

Ceva s-o fi întâmplat între timp cu Cîțu (o fi prins prea mult glas, altul e Ordinul de Zi pe Unitate, habar nu am), de are nevoie Iohannis de fundul lui Ciucă să-i țină cald scaunul șefiei PNL.

Sau, pur și simplu, Ciucă, despre care Ciolacu a declarat deja (de acum o lună, dacă nu mă înșel), că l-ar lăsa să rămână în continuare Premier la ”Marea Roteală” (”că are încredere în el”), ar avea șanse mai mari în fața PSD, fiind și președinte al PNL.

Vom vedea.

Până atunci, putem, să ne tot hlizim pe ce zicea #EchipaCâștigătoare, nu are nici o importanță pentru acești înghițitori de broaște râioase și mâncători de rahat cu polonicul care ne sunt politicienii.

Românii au demonstrat că sunt complicii lor în uitarea măruntă a întâmplărilor recente. Ca peștii în bol care, după fiecare ocol, cred că au în față Imensitatea Oceanului.

Doi preşedinţi post-decembrişti au fost călcaţi până acum în picioare de către „sistemul ticăloşit”, în cârdăşie cu bravul popor român – şi nu pot să nu remarc similitudinea „asasinării” politice a lui Emil Constantinescu cu a lui Traian Băsescu.

Să nu-mi aduc aminte cum neamul taximetriştilor se bucura să treacă pe lângă fostul preşedinte Emil Constantinescu şi să nu oprească să-i ia comanda, în haloimăsul general al tembeliziunilor de ştiri care transmiteau mizeria în direct, fără ruşine.

Nu Emil Constantinescu era umilit, ci noi, naţia noastră de mici mizerii needucate în spiritul acceptării măreţiei alături de mizerie. Diavolul a fost înainte de toate un înger decăzut. În mâna fiecărui Arhanghel este câte o spadă de foc – şi orice armă ia o viaţă, păcat capital.

Sau există cumva privilegiu în a lua viaţa şi eu nu ştiu?

Şi Traian Băsescu. Călcat în picioare cu frenezia minciunii celor 6,5 milioane de referendari ai lui Voiculescu şi Dragnea, doi puşcăriaşi.

Emil Constantinescu este cel care a semnat tratatul cu Ucraina, care ne-a oferit ulterior intrarea în NATO şi garanţia „umbrelei” la adăpostul căreia ne putem uita cu mai puţină atenţie şi mai puţină îngrijorare la agresiunea Rusiei în Ucraina.

Fără NATO, România, furată cu frenezie de către politrucii şi securiştii ei, s-ar fi opus azi Rusiei cu imense cozi la paşapoarte.

Mare păcat este că Năstase şi Băsescu nu au fost pe aceeaşi lungime de undă – aroganţa i-a distrus pe amândoi. Năstase a început negocierile pentru intrarea în Uniunea Europeană, Băsescu le-a desăvârşit. Am intrat în Uniunea Europeană de-a durut-o capul pe aceasta cu ce poame şi-a băgat în casă.

Poame care urlă împotriva valorilor occidentale, dar una nu ar emigra la mă-sa Rusia, la tac-su Partidul Comunist Chinez, la unchiul scăpătat Coreea de Nord…

Din păcate, pentru cei doi oameni politici, securiştii unuia şi-au luat revanşa faţă de securiştii celuilalt, omorându-le găina de aur. Ce-a păţit Năstase, minus închisoarea, păţeşte Băsescu acum. Atâta tot că lui Băsescu i-a ros sistemul familia de jur împrejur şi i-a pitit-o (şi i-o va mai piti) la răcoare.

Au furat, să plătească. Aşa e corect.

Dar nu pot fi de acord cu ura noastră cea de toate zilele. Cu ştergerea din istoria recentă a meritelor reale de pe urma cărora beneficiem.

Apropos, singurul decent în acest iureş împotriva lui Traian Băsescu a fost chiar „beneficiarul” delaţiunii viitorului fost preşedinte, Corneliu Dimitriu, care nu a dorit să comenteze în nici un fel situaţia creată prin sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Lucrurile sunt prea complicate”, a ţinut acesta să sublinieze.

Da, lucrurile sunt mai complicate. Ura faţă de „conducător” când acesta este jos, după milioanele de limbi în fund şi gudurelile în public, este sport naţional. Să arătăm cine urăşte mai cu profunzime şi cine urăşte de la început.

Apoi încep nostalgiile: „eroul şi patriotul”, „ne-a scăpat de datorii”, „eram demni în lume” şi câte şi mai câte…

Suntem aprigi în a ne cunoaşte Istoria, până la isterie. Uităm că Ştefan cel Mare, până să devină Sfânt, a fost curvar, beţivan şi „iute vărsător de sânge nevinovat la beţie”. Că Mihai Viteazul, pentru a-şi împlini visul, şi i-a iobăgit şi împilat pe cei de-un sânge cu el. Că Ţepeş ar putea fi acuzat de sadism şi crime împotriva umanităţii, scos din contextul istoric.

Şamd. Omul scos din contextul său istoric este un biet păduche.

Iar noi, ca popor, nu le-am avut şi nici nu le avem cu gratitudinea şi cu respectul faţă de cei care ne-au fost conducători. În nimicnicia noastră (de ce el şi nu eu?), tuturor celor „ajunşi sus” le puţeau picioarele şi gura, îi băteam cu palma peste ceafă şi cu şapca udă şi numai în şuturi în cur îi ţineam când eram mici şi ne jucam în ţărână prin faţa blocurilor… le-am futut nevestele şamd.

Ei sunt mari de hoţi ce sunt, noi am rămas mici că avem scuze. De la prost de bun, la am vrut să dorm liniştit şi să mă pot privi dimineaţa în oglindă.

Nu ne e ruşine pentru ipocrizia voastră de neam de şpăgari degrabă sunători la câte un amic pentru veşnica întrebare: nu cunoşti pe cineva? Indivizi care ne abuzăm copiii şi nevestele, care suntem primii cu maşina înfiptă în copac că am vrut să fim cu o milisecundă mai repede la întâlnirea cu Moartea. Agramaţi care ne dăm patrioţi, dar habar nu avem care ne sunt înaintaşii.

Copilele noastre sunt cu burta la gură înainte de a fi capabile să înţeleagă că sunt femei, deseori cu propriii taţi, iar procurorii şi judecătorii noştri (indiferent de sex), găsesc circumstanţe atenunante abuzatorilor.

Hăhăitori şi degrabă pe masă după miezul nopţii la manele, după ce-am ţinut-o tot în Bethoveen, Bach şi Verdi.

Asta suntem: spoielnici de cultură, părerişti, eroi de birt. Noi suntem în măsură să ne dăm cu presupusul în ce-l priveşte pe numitul „Petrov”, cunoscut drept Traian Băsescu, unicul individ care a avut coaiele necesare să repudieze trecutul comunist al României, să-l blameze şi să dea ordin să se facă lumină în dosarele fostei Securităţi, cu riscul asumat de a-şi dezvălui trecutul murdar?

Cum este cu să ridice primul piatra cei care nu au nimic a-şi reproşa, popor declarat creştin şi practicant în proporţie de peste 80%?

Ion Iliescu a fost un sfânt, nu e aşa?

Adrian Năstase era bun de ieşit preşedinte, nu e aşa?

La fel şi Prostănacul Mircea Geoană… Mai ales acesta.

Ca fost șef de stat, Traian Băsescu îşi pierde respectabilitatea și crediblitatea oferite de cele două mandate de președinte al României? Eu cred că întreaga Românie şi-o pierde. Aici nu este vorba despre a te ascunde în mulţime, ca după Duminica Floriilor: „nu ştiu, dom’le, nu sunt din localitate, zici că cu o săptămână mai înainte l-au primit cu flori de acâţ, iar acuma îi oferă floare de cui?”…

Nu poţi fugi de complicitate mai ales când ai avut de atâtea ori tupeul să votezi numai borfaşi: „a furat, maică, dar a şi făcut”. Sau: „a furat, maică, dar a dat şi la alţii”.

Traian Băsescu a învins vechiul sistem de putere, iar noul sistem instalat cu mâna lui după aderarea României la NATO și UE l-a învins pe el. Traian Băsescu a scos România din postcomunism. Omul din interior a paradit pentru moment sistemul. A pus cu botul pe labe mogulii României: Dinu Patriciu, Dan Voiculesu, Sorin Ovidiu Vântu. Reformele instituționale din primul mandat sunt incontestabile.

Dacă renunţa la al doilea mandat, poate nu se mai ajungea să aflăm că a fost odată „Petrov”. Dar putea fi lăsat să câştige Prostănacul cu Sorin Ovidiu Vântu, Voiculescu şi Sorin Roşca Stănescu pe post de sconcsilieri?

Dar al doilea mandat a fost o catastrofă. I l-au terminat prostia şi lăcomia anturajului. De la (probabil) metresă, la familie.

Traian Băsescu a fost ultimul politician puternic, capabil să impună decizii în momente de criză majoră. După el, s-a instaurat la putere Mediocritatea.

Şi se vede.

Românii se declară credincioși și păstrători ai tradițiilor ”străbune”. E coadă la moaște, Biserica și Armata sunt în topul încrederii creștinilor români, iar familia tradițională dintre un bărbat, o femeie bătută și niște copii abuzați, la loc de cinste.

Suntem pe primele locuri în lume la tați ce-și abuzează sexual copilele, de copile cu burta la gură, mame înainte de a-și părăsi copilăria și statul în care procurorii și judecătorii (mai ales judecătoarele) parcă ar fi niște preverși în robă la modul în care știu să se prefacă că pedepsesc abuzurile sexuale contra minorilor, violurile și traficul de carne vie.

În loc de Porn Hub, magistrații români răsfoiesc dosarele cu perversiuni sexuale contra minorilor și se simt bine.

Dar cu toții suntem creștini, păstrători ai tradițiilor străbune, stâncă în fața toleranței față de obiceiurile și apucăturile celorlalți. Le avem pe ale noastre.

Pluguşorul, Mersul cu Buhaiul și Jocul Caprei şi al Ursului – astea țin loc de Viagra și tratamente de fertilitate că, cică, aduc fertilitate. Mai ales dacă te calcă ”buhaiul” și ”ursul” în timp ce te joci de-a capra…

Și, creștinește, se mai umblă cu Sorcova pentru a transmite sănătate şi tinereţe celor colindaţi.

Este interesant cum la noi ”dus cu sorcova” înseamnă, de fapt: ”nebun, cu mințile rătăcite”. Cam spune chestii despre ce cred colindătorii despre ”sănătatea și tinerețea” celor colindați. Și viceversa.

Între Crăciun şi Bobotează românii amestecă sărbători păgâne precum Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Solis invicti, pe care le-au ”tradus” și adaptat nevoilor personale în: ” belşug în noul an și să avem ce pune pe masă”. ”Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”.

Cu pancreasul polizat, stomacul în gât, o venă pleznind pe tâmplă, ochiul bulbucat și fix-apos ca al peștelui din farfurie, ficatul făcut pateu și colonul iritat, românul ridică încă un copan într-o mână și încă un pahar de ”tulburel” în cealaltă și-și urează: ”când ne-a fi mai greu, așa să ne fie”. ”Altă dată, altă dată, o s-o facem și mai și mai lată”!

Realitatea românească a tradițiilor păstrate cu strășnicie se reduce la ”ne dați, ori nu ne dați”. Să știm dacă vă urăm de bine, sau de mamă.

Apoi vine marea mahmureală.

Românii încep să se dezmeticească după Sărbători, odată ce și Ionii îşi ispăşesc ziua de mahmureală.

Primele ”afaceri” care încep să fie asaltate de clienți sunt casele de pariuri. În baruri şi cafenele tineri și bătrâni vor urmări înfriguraţi evoluţiile scorurilor la pauză şi la final, înjurând câte o echipă care le strică biletul şi le scoate câştigul din buzunar. Pariurile au ajuns principala sursă de câştig a românilor. Sportul nu mai există decât ca un pretext pentru pariuri.

Lăutarii şi maneliştii îşi trag sufletul şi îşi numără banii câştigaţi în perioada sărbătorilor. La ei nu se simte criza. „Fără număr, fără număr” este încă sloganul favorit al celor cu cefe groase, lanţuri pe măsură şi cruci gigantice atârnând pe burţile imense. Chiar dacă mulţi au primit sorcova după gratii, încă ”afacerea” merge bine. Criza nu a lovit industria divertismentului de proastă calitate.

Parlamentarii mai stau puţin la reveneală. Că după atâta muncă în teritoriu doar nu o să se deranjeze să doarmă la locul de muncă. Oricât ar fi fotoliul de comod, tot nu se compară cu patul de acasă.

Guvernul s-ar apuca de muncă dar nu prea ştie ce are de făcut.

România îşi reintră pe făgaşul normal după ziua de Sfântul Ion. Patronii firmelor care, de fapt, nici nu s-au prea bucurat de Sărbători, încearcă să supravieţuiască în hăţişul de taxe şi impozite plantat de guvernele ultimilor trei decenii.

Puţinii români care muncesc au uitat deja de Sărbători şi aşteaptă o minune să le ajungă banii de la leafă la avans.

România „mică”, a oamenilor care trudesc pentru un ban, a intrat deja în 2022. Împreună cu facturile chipurile compensate la energie.

Cu speranţe, cum intră oamenii în fiecare an pe care de multă vreme îl încheie cu dezamăgiri.

Așa că, să privim viitorul cu responsabilitate. Cu responsabilitatea cu care ni l-au vândut neterminații noștri politicieni.

Și, gata!

Când îi vedeți pe urmașii ideologici ai Partidului Comunist Român făcând mătănii prin piețele României de Ziua de 1 Decembrie – toată șatra Grupului Infracțional Organizat, numit când FSN, când PDSR, PRM, PUNR, UNPR, PP-DD, PSD, USL, PD-L, PNL, SecUSR, UDMR șamd -, să nu uitați că, decenii la rând, profesorii de istorie trebuiau să le şoptească elevilor că Partidul Comunist Român a fost trecut în ilegalitate, în perioada interbelică, pentru că nu recunoştea legitimitatea hotărârii de la Alba Iulia şi a tratatelor de pace declarând că România a cotropit teritoriile altor state, subjugând popoare străine.

Să nu uitați că pentru a pângări ziua de 1 Decembrie, la 1 Decembrie 1948 ses-a decretat desfiinţarea Ritului bizantin al Bisericii Romano-Catolice prin unirea sa cu Biserica Ortodoxă Română, “uitând” că memorandiştii au fost preoti greco-catolici.

Rezultatul a fost alte mii de deţinuţi politici. Alături de greco-catolicii care au refuzat să recunoască Decretul din 1 Decembrie 1948 erau şi membrii unor mişcări ortodoxe precum Oastea Domnului şi Rugul Aprins, clericii ortodocşi care au protestat împotriva comunismului, abuzurilor sovietice, membrii unor culte interzise de regimul sovietic (adventişii, martorii), mai ales grupările care au colaborat mai puţin cu securitatea.

În rest, ”frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de peste Carpați” a devenit un coșmar.

Peste trei decenii au trecut de când România a schimbat aberația comunismului cu haosul tranziției. Copiii născuți în acele zile, în care România își căuta un drum prin Europa, sunt acum oameni mari. Mulți dintre ei și-au găsit singuri drumul prin Europa, lăsându-și țara în mâinile acelorași hoți, care în Decembrie 1989 s-au cățărat pe trupurile sfârtecate de gloanțele armatei române și au confiscat România.

Țara a a fost lăsată pradă minciunii și imposturii. Libertatea pentru care au murit oameni în 16 – 21 decembrie 1989 a fost confiscată și transformată, de clasa politică, în debandadă. Însăși Revoluția a fost o mare minciună, cum minciună a fost și procesul urmat de execuția Ceaușeștilor. Democrația în România s-a clădit pe fals, dezinformare și un simulacru de proces. Ce putea să urmeze după un așa început?

Noi am rămas cu morții, ei cu o Țară de jefuit.

Îl lăsăm pe ei să sărbătorească, pe politicienii care au condus România încârdășiți în regimurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Ei au avut cu adevărat peste trei decenii de libertate: libertatea de a vinde la fier vechi fabricile României. Libertatea de a înstrăina resursele minerale și energetice ale țării. Au fost liberi să spună orice la televiziunile și în ziarele pe care le-au finanțat din banii publici. Ei, politicienii, au fost liberi să-și construiască palate și să strângă averi sfidând legile și banul public.

Infractorii care s-au cocoțat pe scaune „înalte” au fost liberi să fure până și banii alocați pentru medicamentele bolnavilor cronici. Câți oameni au murit lipsiți de tratament sau bani pentru spitalizare în timp ce politicienii stăteau cu ghearele înfipe în bugetul sistemului sanitar?

În toți acești ani, oamenii cu bun simț, cei cumsecade, nu și-au găsit unloc în zonele în care se iau decizii. Consiliile locale, cele județene, Parlamentul, Guvernul s-au umplut de impostori, mincinoși și hoți, de lingăi, cărători de valize, curve (indifferent de sex), nepoți și nepoțele.

Pentru noi, „proștii”, plătitorii de taxe și impozite, libertatea s-a transformat în umilință. Umilința de a fi tratați ca cetățeni de mâna a doua în toate țările civilizate din lume. Umilința de a fi ignorați de autorități, de a învăța în scoli insalubre, de a fi tratați în spitale fără medicamente și dotări minime.

Suntem manipulați, mințiți, furați de o clasă politică insalubră care și-a găsit rădăcini în evenimentele din Decembrie 1989. Am vrut să ne închinăm liberi unui Dumnezeu al iertării și iubirii. Am primit în schimb un cler plin de foști securiști, catedrale megalomanice, mănăstiri poleite cu mult aur și moaște. Multe moaște! La care să se închine o lume cât mai îndobitocită și manipulată de „eminențele negre” ale propagandei politice.

Am învățat că legea este facultativă și o respectă numai proștii, în timp ce băieții deștepți ne sfidează din luxul cumpărat cu bani furați din moartea și pensile bătrânilor noștri, din îndobitocirea și distrugerea viitorului copiilor noștri. Și nimeni nu-I deranjează din lux. Că și-au tras slugă Justiția și o activează doar asupra celora care nu mai corespund criteriilor lor de borfășie.

Copiii născuți în urmă cu peste trei decenii sunt deja mari. Din păcate (pentru noi, din fericire pentru ei), cei mai mulți și-au găsit alte Patrii.

Patrii care-i respectă.

La mulți ani, România mea din ceea ce am visat cândva că ai să fii! Din păcate, ”frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de peste Carpați” a devenit un coșmar. Și aceiași barbari și tirani te țin în somn de moarte în timp ce ți se cațără-n demnități pe Tricolor!

Și, gata!

Ia să discutăm noi şi despre ”Onorevole” Don’ Stelu. Ion, avocatul mafiotului Mazăre. Fost ministru al Justiției SecUSR. Și despre niște atârnători de clanţă pe la uşile procurorilor, serviciilor şi ambasadelor din presă care au Ordin de Zi pe Unitate…

O jurnalistă de la ”RaizProject” a scris ceva despre matrapazlâcurile pe bani europeni ale ”famigliei” Barna. Și lumea a fost mulțumită. ”Lumea” fiind SecUSRiștii: era “fără penali în funcţii publice” al lor.

Au numit-o cei de la PSD pe avocata-deputat Laura Vicol în funcția de președinte al Comsiei Juridice din Camera Deputaților. Și, pac, la războiu’ – se porniră atârnătorii de clanţe din presă, goarnele procurorilor cu epoleți de SRI pe sub surtuc! Că ”avocata interlopilor”, că sula și prefectura, ”statul de drept… Nu uitaţi că deontologii ăştia din presă se încordau în limbă acum şapte ani să ne facă Cabinetul Doi la Cotroceni. Azi au schimbat limbile.

Aşa că nu puneți botul la larma lor: e doar dublă măsură.

Iar se confundă dreptul la apărare cu fapta.

Având o gândire de asesori populari și ideologie de troțkiști, SecUSRiștii nu cred în dreptul egal la apărare al tuturor cetățenilor și bagă dume publice prin ”gazetele” tăpălingeblidelor și pantozzilor de presă.

Stelian Ion care îl apăra pe Radu Mazăre că a devalizat Constanța cum a vrut el, nu este ”avocatul mafioților”, ci doar individul care nu a fost lăsat să facă ”reforma”.

Numai așa se vede că SecUSR este doar o altă oficină de dihănii organizate într-un partid doar pentru interes personal.

Mai schimbați placa, bă! Și nu ni-l mai arătați ca pe ”salvare” pe nepotul Vulpii (Cioloş), individ târât prin politică de la Funar, Năstase, Tăriceanu, Băsescu, Gorghiu și Blaga…

”Ah”, am fost întrebat: ”deci ți se pare OK cum duduița se făcea preș în fața gangsterilor? Sau nu ai apucat sa citesti stenogramele?” (că tăpălingeblidele de presă au întotdeauna acces la stenograme – că de aceea sunt goarnele procurorilor cu stele SRI sub robă; fix așa se face jurnalism, citind ce ni se dă prin Ordin de Zi pe Unitate). ”Merită, zău!”

Am citit. Și mi se pare extrem de ok ca oricine să aibă acces la apărare. Este un drept constituțional. Nici măcar discuție despre moralitate nu încape aici, ci poate invers, despre ce au în cap cei care refuză un drept și dau vina pe unul care-și face meseria. Sincer, am fost şi sunt siderat să am această discuție…

Pentru că, un avocat are dreptul să cunoască tot ce-i face clientul. Și nu mi se pare ok că iar primește Unitatea Militară de Presă a atârnătorilor de clanţe din mass media informații confidențiale din dosar. Să nu confundăm relația avocat-client cu normele de moralitate.

Întrebarea este (și își așteaptă un răspuns): avocatul lor, al mafioților din Constanţa, adoptat de-al SecUSRiștilor, Stelian Ion, este mai ok ca avocatul celorlalți, al celorlalţi mafioți (Laura Vicol)? Sau ”diferența” o dă faptul că stenogramele discuțiilor lui Stelian Ion – și cum îi spunea ce să facă şi când Mazăre (clientul), nu au ”transpirat” către presa tăpălingeblidelor, să vedem cum stătea el ”preș” în fața mafiotului?

”Nu”, s-a insistat: ”mafioții rămân mafioți. Deci, cât de OK este ca unei astfel de dudui să i se dea ce i s-a dat? Concret, fara abureli! E OK sau nu e?”

Abureli, adicătelea!

Păi este la fel de OK pe cât de OK a fost să i se dea lui Stelu Ion ministeriatul Justiției. Dar atunci nu i-am văzut nici pe SecUSRiști și nici pe tăpălingeblidele de presă agitându-se şi nici pe #reziştii de Facebook. Și nici scoțând pe interval de la cei pe care-i servesc (și-i servesc cu ”material” confidential), materiale din stenogramele (relația avocat-client) discuțiilor din el și Mazăre.

Prin urmare, este mai deranjantă ipocrizia, care ipocrizie duce discuția înspre a se nega un drept și a lipi o acțiune ”economică” de presupuse fapte reprobabile.

Dar pe mine unul nu mă miră: tot alde tăpălingeblidele de presă și șoicacii de presă au fost la originea unei alte deformări informaționale, ”Cazul Gazeta”, prin care au nenorocit, timp de 11 ani, niște oameni, jurnaliști și familiile lor, și încă nu i-am văzut plătind. Așa cum merită ca niște borfași informaționali ce sunt.

Prin urmare, în acest caz avem: IPOCRIZIE, DUBLĂ MĂSURĂ, LIPSĂ DE MĂSURĂ, BÂRNA DIN PROPRIUL OCHI, IDEOLOGIE TROȚKISTĂ, MENTALITATE DE ASESORI POPULARI.

G4Media.ro, Europa Liberă, Spotmedia.ro sunt doar infiltrații noștri din mass media (informatori de presă, nu formatori), simple goarne care mimează deontologie. Erau niște nimeni în drum (ce-i pe mine, și-n dulap, când mă-mbrac, zici că mă mut), azi sunt ”patroni” (mai degrabă, poltroni) de presă.

Ca să îl citez pe băiatul acela cu fruntea căzută peste față și care mimează deontologie: ”Așa începe capturarea unui stat eșuat. Prin onorabilizarea avocaților crimei organizate, puși să facă legea.”

Cum vă ziceam: borfașii ”lor” sunt mai onorabili ca ai ”celorlați”.

Hai, în spumele mării!

Și, gata”

Nimic nu dă mai de pământ cu PSD decât chiar PSD aflat la guvernare. PSD este cel mai activ şi mai motivat opozant al PSD. PSD pe limba devalizatorilor săi piere, după fiecare guvernare.

După parlamentarele din 2016, PSD avea legitimitate (#tefeliştii se pişaseră pe el de vot) şi trebuia să răspundă onest imenselor așteptări economice ale tuturor categoriilor sociale. Opoziția era țăndări după alegeri. Puteau câştiga definitiv, dar le lăsase Justiţia mortul-viu în casă: Liviu Dragnea. Dacă aveau puterea să-l mătrăşească atunci, nu mai trebuiau să-şi halească tot capitalul pentru a-l scăpa de ceea ce ştia şi el că nu are să scape: închisoarea. Furase pentru servicii, furase pentru partenerii de Uniunea Social Liberală, dar i se lipise prea mult de degete şi devenise prea arogant. Aşa că a fost executat. Dar nu înainte ca PSD să se auto-execute.

După decembrie 2016, cei din PSD erau plini de entuziasm, erau siguri pe ei, erau uniți și disciplinați. Au pierdut cu larga complicitate a celor care i-au încurajat, prin pasivitate, să facă iureş pe Justiţie: Iohannis, partenerii de coaliţie, PNL, USR, UDMR, PMP… justiţie, servicii.

În 2020, după un an de Opoziţie, PSD a ieşit victorios în alegerile şparlamentare. Că înţeleapta guvernare a lui LuCovid Orban a făcut praf şi pulbere capitalul de încredere al românilor în PNL. Iar ce-a urmat sub Cîţu, a făcut pluberea mai praf, să o tragă pe nas noul preşedinte al PNL când ne vinde laptele şi mierea bunăstării în timp ce plângem în faţa facturilor.

PSD a revenit la guvernare. Cu aceleaşi methne, că nu au devenit lupii vegetarieni după numai un an de stat pe dinafara stânei.

Şi se vede în ce „merituoşi” de-ai partidului au blagoslovit cu ministere şi funcţii.

Aşa, de un exemplu, ne-am procopsit cu un miliţain de la PSD în fruntea Ministerului Agriculturii şi era cât pe ce să avem un fotbalist la Finanţe – să le fuidizeze pe extreme şi să le verticalizeze în buzunarele clientelei ploitice.

Adrian Chesnoiu, cel de la Agricultură, să vă fie clar: este sluga din guvernul Ciucă a baronului PSD de Olt, Paul Stănescu. Nu e pus acolo să facă Agricultură, ci ceea ce ştie mai bine: să grebleze banul public, aşa cum a făcut cât timp a condus Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, unde a fost director general, deși studiile sale nu justificau o astfel de poziție.

De la AFIR l-a îndepărtat, cu tot cu “gradele” aduse după el, ex ministrul Adrian Oros.

Din cauză că (citez): ”Conducerea AFIR, agenția etalon a României, responsabilă cu aducerea în țară a peste opt miliarde de euro. Vorbiți de absorbția fondurilor europene din agricultură? Ați pus un milițian șef la AFIR, care a adus la rândul lui încă vreo 60 de milițieni și ați reușit într-un timp record, de trei ani, să denaturați întreg Programul Național de Dezvoltare Rurală, adică ați dat bani mulți la clientela de casă, ați alocat 1,6 miliarde euro pentru 1.500 de ferme, fără să vă pese de 850.000 de ferme de familie din sistemul APIA și celelalte 3 milioane de ferme familiale din exteriorul sistemului”.

Devine clar, nu, sacul fără fund cu bani al cui va fi acest minister? Fiecare minister va fi sacul intereselor cuiva,

Ca să nu credeți că Oros a exagerat, vă citez (pe sărite) dintr-o anchetă cancan.ro despre ”gașca din jurul lui Florin Ionuț Barbu, zis ”Busi”, „mafiotul” de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare. E vorba de contracte atribuite de zeci de milioane de euro, dar și de o vacanță de lux în Cuba în resorturi exclusiviste și pe iahturi luxoase pentru Vali Țițirigă, Marius Oprescu și Marius Iancu, ”tripleta de la Olt care a jefuit bugetul de stat, sub patronajul baronului Paul Stănescu, șeful grupării”.

Despre cum funcţionează în politica de cumetrie Legea lui OM (“eşti om cu mine, sunt om cu tine”), citez: ”Florin Ionuț Barbu nu și-ar fi uitat nici fratele, care a fost angajat la Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Olt, după ce a promovat cu brio examenul la Serviciul Active Fizice și Plăți Directe. De remarcat că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este condusă, la nivel central, de Adrian Ionuț Chesnoiu”.

(era, ancheta este de dinainte de zburătăcirea lui “Miliţoiu” către funcţia de “adminsitrator public” al Oraşului Caracal – da, oraşul acela cu căruţa răsturnată…)

Chesnoiu este celebrul deputat cu două masterate, ambele la Academia de Poliție (aceea căreia i s-a retras dreptul de a mai elibera atestări de „inteligenţă” academică de la cât s-a plagiat pe acolo), plus un curs de introducere în „securitate națională” la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – Colegiul Naţional de Apărare, care a punctat în CV că are competenţe în folosirea aplicaţiilor pe platformele MSDOS şi Microsoft Windows, deși sistemul MSDOS nu se mai foloseşte de foarte mult timp.

Sistemul MSDOS a fost lansat în 1981, pe când viitorul șef al Agriculturii abia îşi părăsea tăticuţul pentru a intra în mămicuţa lui, iar ultima versiune a sa este din 2000, an în care Chesnoiu visa la lădița cu nisip cum se va face el milițian agricultor când va fi mare.

Oricum, cu atâtea masterate și cursuri de apărare la activ, Agricultura românească clar că are să bată pas de defilare pe loc și, bob cu bob, se va revărsa în buzunarele băieților deștepți cu „cașchetă” reprofilați în fermieri.

De ce credeţi că “au cedat” cei de la PSD prima rotaţie la guvernare, “cu greu”, să nu se prindă papagalii politici din PNL? Păi au învăţat, pe pielea lor ce le poate lor pielea şi cât de mult îi ţin minte românii de ce anume sunt în stare. Aşa că au să grebleze un an şi jumătate, tot ce e de greblat din banul public, apoi au să orăcăie din Opoziţie la “ministrul” Rareş Bogdan. Şi ăsta, ce papagal să-şi anunţe revenirea la ciuguleală în loc să tacă chitic şi, mai ales, pitit!

Măcar ăștia de la PSD recunosc că sunt niște țărani și n-ai ce face… Dar proşti nu sunt.

În rest, e bine cu Iohannis președinte, nu? A învins strada…

Şi, gata!

https://fb.watch/9m7b1fGPrA/

https://fb.watch/9m73KZwjFh/

https://fb.watch/9jf6P2OgCg/

Miercuri, organizaţiile de mediu Agent Green şi VGT au anunţat că un prinţ din Austria a ucis, în luna martie, cel mai mare urs brun din România, el fundamentându-şi acest gest printr-o derogare oferită de Ministerul român al Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.

Ursul Carpatin din România este într-o situaţie ingrată. Am citit ieri tot felul de date statistice despre cum s-a înmulţit el necontrolat şi despre cum habitatul său natural, pădurea, deşi raportat ca fiind exploatat cu sălbăticie (“chelirile” de pădure se văd chiar şi din fotografiile din satelit), s-ar fi mărit cu 5-10% în ultimii 30 de ani!

În faţa statisticii rămâi prost, dacă nu cumva aşa ai fost! Ideea este că nimeni nu mai ţine cu ursul care este prezentat ca un ucigaş de oameni şi un distrugător de stâne. Care îşi părăseşte cu intenţie habitatul natural crescut cu 5 – 10% doar cu intenţia de a ucide bietul om şi biata oaie. Aşa că se cere pedepsirea exemplară a criminalului.

Anul trecut, o ursoaică cu pui ar fi făcut praf stâna unui om din Ojdula, o localitate din secuime.

Motiv pentru care a fost chemat un prinţ din Austria, îndrăgind vânătoarea, ca-n inimă neagră de codru, să răpună fiara. Numai că prinţul când a apăsat pe trăgaci n-a nimerit ursoaica, ci pe ursul “Arthur”, care stătea ca, fraierul, în bătaia puştii. A crezut că se bagă la poză. Aşa că s-a trezit trofeu la castel.

De la împuşcătura aia iar am ajuns de comentariul întregii lumi, indignate, pe bună dreptate de soarta bietului urs răpus fără altă vină decât că era mare şi numai bun de trofeu, să se laude prinţişorii bombardieri de mâna a 16-a cu el.

Numai pe decidenţii noştri nu i-a bufnit indignarea ci, în dulcele stil “da’ las’ că facem noi să fie bine, să nu fie rău”, au dat-o cotită. Premierul Florin Cîțu a comentat scandalul împușcării ursului Arthur de genul: nu era cel mai mare din parcare. Că lucrurile nu stau chiar cum au fost prezentate: „Am avut o discuție cu domnul ministru, se pare că nu toate datele sunt corecte. Se pare că nu este cel mai mare urs”, a declarat Florin Cîțu.

E ca şi cum ai raporta furtul maşinii şi piloţistul ar zice să nu te agiţi, că maşina nu era chiar nouă şi nici chiar atât de scumpă. În fine, atâta îl duce capul pe premierul nostru, nu putem cere mai mult.

Cum nu cerem nici de la ministrul UDMR al Mediului, “Ţanţoş” Barna, un șmecheraș din zona în care a decedat mortal ursul. Care urs, dă-l și-n mă-sa sa, Natura, chiar dacă nu era cel pentru care s-a eliberat autorizația, se dădea cel mai mare din pădure. Așa că l-au pus să plimbe… ursul.

Între timp șefului Gărzii Naționale de Mediu i-a fost cald cu dinții în gură. Octavian Berceanu a afirmat că: ”Ancheta declanşată în cazul ursului ucis în judeţul Covasna este în curs de finalizare şi avem suspiciuni de braconaj, faţă de modul în care a fost evaluat trofeul şi că ar fi exemplarul care a creat pagube în localitatea respectivă”.

Aşa că “Ţanţoş” Barna, care cu un ceas mai înainte făcea glumiţe despre ursul ucis, gen: “Nu știu dacă era cel mai mare sau cel mai mic, nu știu dacă îl chema Arthur sau Ioniță. Nu știu care este persoana care poate spune despre un urs, un cerb sau un mistreț că este cel mai mare din țară”, a declarat: “vom face o anchetă să clarificăm cum a fost ucis un urs ca trofeu de vânătoare”.

Asta e ca şi cum l-ar mai împuşca pe Arthur încă o dată.

Că, în ultimele trei luni de mandat, “Ţanţoş” Barna doar ce s-a luptat cu urşii. Pe 8 februarie a cerut stabilirea mai rapidă a cotelor de urși pentru vănătoare. Nici nu ieşise bietul Arthur din bârlog şi deja era “cotă”.

Pe 26 februarie, Barna declara, la Digi 24: „Când sunt atacate persoane, cu siguranţă se va interveni pentru protejarea persoanei, nu a ursului”. Iar “Ţanţoş” Barna e adeptul lui Petre Daea când vine vorba de oaie care (citez): “este o statuie vie. Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să gaseşti o oaie”. În schimb poţi găsi un urs. Care trebuie stârpit.

Pe 28 martie, tot la Digi 24, ministrul declara: “România a greşit când a decis să nu mai „intervină” în populaţia de urşi. Ministerul ia în calcul vânarea animalelor”. La fel şi în 15 aprilie, la Gândul Live. “Nu te poţi juca cu ursul” – a declarat ministrul. Aşa că mai bine îl împuşti.

Ca deputat UDMR, în 2019, a susținut un amendament la Legea vânătorii care permitea revenirea la vânarea urșilor. Iar în 2013 susținea (consemnat de Agerpres) că: „nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”.

Aşa că rămâne cum s-a stabilit: Arthur nu era chiar cel mai mare din pădure.

Cât despre Prinţ, întrebat, cu privire la uciderea nevinovatului urs Arthur, acesta a bâguit ceva de genul: nu ştiu, dom’le, nimic, nu sunt din localitate. „Personal, nu vreau să mă implic în niciun fel în discuție”, a declarat prințul pentru publicaţia elveţiană Blick.

De unde se vede că corupţia nu numai că ucide, ci chiar tâmpeşte.

Şi, gata!